9 motive pentru care sa alegi o cuvertura matlasata

Folosită inițial ca element practic de a asigura căldura în timpul somnului, cuvertura a devenit o modalitate lejeră și lipsită de costuri mari de a schimba atmosfera camerei, de a aduce prospețime și culoare. Dacă pernele decorative și păturile sunt decorațiuni opționale într-un dormitor, cuverturile sunt esențiale pentru îmbunătățirea designului dormitorului tău, contribuind la personalizarea acestuia și la crearea unei atmosfere de lux și confort. 

Tipuri de cuverturi 

Deși multe persoane încă fac confuzie între conceptul de pilotă și cel de cuvertură, ambele având un rol decorativ, și funcțional, pilotele sunt în general mai groase și au dimensiuni mai mici, în timp ce cuvertura de pat, acoperă tot patul, inclusiv marginile, ajungând și până la podea. 

  • Cuvertura decorativă – Este o cuvertură care poate fi din aproape orice material, poate fi țesută sau tricotată și se poate folosi atât pe pat, cât și pe o canapea sau ca învelitoare de rezervă pentru camera de oaspeți. Este mai puțin funcțională, nu te poți înveli cu ea, sau dacă o faci efectul de protecție termică este aproape de zero.
  • Cuvertura matlasată – Este acea cuvertură cu 2 fețe, una decorativă și una funcțională, cu material de protecție termică între ele. O cuvertura matlasata se poate folosi ca atare sau împreună cu un cearșaf de bumbac sau alt material moale, mai ales în cazul în care partea cu care te învelești este mai lucioasă.

Funcție de nevoile tale de protecție termică, poți alege unele mai groase sau mai subțiri, precum și cu diverse umpluturi: poliester, lână, pene. Pentru ca umpluturile să nu se miște aleatoriu între cele 2 straturi de material, se practică acele cusături în forme geometrice simetrice, la mașină sau manual, care fixează umplutura între ele (matlasare). Grosimea, densitatea și tipul de umplutură determină gradul de protecție termică de care vei beneficia în fiecare sezon, astfel că alegerea aceasta este foarte importantă.

Există cuverturi matlasate cu o față decorativă sau 2 fețe decorative. Important este ca cele 2 fețe să nu fie confecționate din materiale lucioase, reci, pentru că în acest caz este nevoie obligatoriu și de un cearșaf moale.

  • Pătura țesută sau tricotată – Pătura, alături de cuvertura țesută, este poate cel mai vechi element decorativ pentru pat din cultura noastră. Păturile cu modele complexe sau geometrice, tricotate sau țesute, cu fibră naturală sau sintetică, mono, bi sau multicolore, cu aspect de catifea sau franjurat, ne ornează și ne protejează paturile și canapelele parcă dintotdeauna. Rolul lor este de protecție termică și decorare.
  • Cuvertura tip pilotă – De iarnă, de vară sau pilotă 4 anotimpuri este cel mai simplu de folosit pentru încălzit și drept învelitoare de pat. Folosirea pilotei atât pentru învelit cât și pentru decorat patul simplifică la maxim activitățile de întreținere zilnică a patului: aerisit, întins cearșafuri și învelitori dimineața sau pregătirea pentru somn de seară… Tipul de pilotă îl vei alege funcție de preferințele personale, temperatura din casă și sezon. De la pilote din fibră naturală de lână, cu învelitoare din bumbac ecologică, până la pilote din puf de gâscă și poliester, alegerea îți aparține. Densitatea umpluturii determină gradul de protecție termică.

De ce să alegem o cuvertura matlasata

Cuverturile au un rol important în aspectul dormitorului tău, dar și în protejarea lenjeriei de pat sunt o modalitate simplă prin care îți poți face dormitorul să arate mai ordonat, mai plăcut și mai primitor.

 

  • Cuvertura matlasata face patul și întregul dormitor să arate bine. Practic, îl face să pară mai ordonat decât dacă ar fi avut doar lenjeria de pat la vedere. Îi dă un aspect consistent de care te poți bucura în fiecare zi. Poți schimba lenjeria de pat ori de câte ori dorești și poți alege dintre diferite culori și modele, însă o cuvertură de pat va asigura mereu același aspect îngrijit și elegant.
  • Cuvertura matlasata îți protejează patul și lenjeria de pat și le prelungește durata de viață. O poți alege inclusiv pentru a crea un strat protector împotriva prafului și a murdăriei.
  • O cuvertura matlasata poate fi utilă și pe parcursul somnului deoarece uneori poate fi folosită în locul unei pături sau unei pilote, mai ales dacă obișnuiești să tragi un pui de somn în timpul zilei. 
  • În general cuverturile matlasate au o cantitate mică de umplutură, însă acest lucru nu înseamnă că nu trebuie să iei în considerare acest factor, mai ales dacă vei dori să folosești cuvertura pe post de pătură. Umplutura este un aspect foarte important atunci când alegi o cuvertura matlasata, deoarece determină felul în care se simte cuvertura la atingere, felul în care arată pe pat, dar și modul în care ar trebui curățată. 

 

Umpluturile cuverturilor matlasate sunt de cele mai multe ori realizate din bumbac, lână, puf de păsări sau materiale sintetice. 

  • Bumbac – este o alegere foarte bună pentru umplutura cuverturii matlasate ca și pentru materialul exterior al cuverturii, lasă pielea să respire și poate fi folosit indiferent de temperatură, este rezistent și se curăță cu mare ușurință.
  • Lâna – deși are un preț mai ridicat, cuvertura matlasata cu umplutura din lână este confortabilă și ideală pentru sezonul rece, având în vedere că lâna este un material natural și care oferă o izolare termică bună. În același timp lâna se curăță mai greu și nu este un material potrivit pentru persoanele alergice.
  • Puf de păsări – în general, puful cu care sunt umplute cuverturile matlasate provine de la gâște. La fel ca în cazul lânii, nici puful de gâscă nu este potrivit pentru persoanele care suferă de alergii. În schimb, poți alege o umplutură sintetică similară cu puful de gâscă.
  • Materiale sintetice – cuverturile cu umplutură din material sintetic sunt foarte accesibile din punct de vedere al prețului. De cele mai multe ori umpluturile sintetice sunt hipoalergice, fiind o alegere potrivită și pentru persoanele mai sensibile. În plus, se pot spala cu ușurință și pot fi folosite tot timpul anului.

 

  • În comparație cu o cuvertura tip pilotă, o cuvertura matlasata, deși destul de călduroasă, este mult mai subțire, ceea ce înseamnă că va crea un efect estetic mai plăcut. Materialul cuverturii poate fi din bumbac, catifea, mătase, poliester și microfibră.

 

  • Cuverturile din bumbac 100% se pretează la orice sezon și sunt alegerea perfectă, atât pentru adulți cât și pentru copii. Sunt plăcute la atingere, confortabile și transmit o stare de bine. Se întrețin ușor, sunt rezistente și de calitate, nu provoacă alergii, iritații sau alte afecțiuni ale pielii.
  • Cuverturile matlasate din catifea sunt ideale pentru sezonul rece, deoarece păstrează mult timp căldura. Aceasta țesătură princiară are o textură fină, moale, nu se scămoșează și se găsește în culori dintre cele mai rafinate. Luciul special îi schimbă complet estetica, catifeaua fiind o combinație fericită între bumbac, vâscoză, poliester. 
  • Cuverturile matlasate din mătase sunt potrivite în special vara, fiind răcoroase. Spre deosebire de alte materiale, mătasea răcorește vara și ține de cald iarna, astfel că poate fi purtată indiferent de temperaturile de afară. Proprietățile sale o fac plăcută, reconfortantă și ușoară ca un fulg, cuvertura matlasata din mătase fiind ideală în dormitoarele matrimoniale sau în camera de oaspeți.
  • Cuverturile de pat din microfibră sunt foarte durabile, materialul tinde să nu se șifoneze, iar intensitatea culorilor rezistă mai mult. Sunt ușor de întreținut, dar persoanele cu piele sensibilă ar putea experimenta reacții alergice sau iritații ale pielii cauzate de acest material.

 

  • Cuverturile de pat matlasate pot avea dimensiuni variate. Există cuverturi care acoperă doar suprafața patului, există și variante care acoperă marginile până la jumătatea lor sau până la podele. Cea mai elegantă cuvertura matlasata este aceea care acoperă lateralele patului în întregime. Există cuverturi matlasate single (100×160 cm sau 120X200 cm), cuverturi matlasate duble (200×230 cm sau 220X240 cm) și cuverturi pentru canapele extensibile.
  • Oferta de culori pentru cuverturile matlasate este generoasă. Deoarece patul este un obiect de mobilier foarte mare și foarte evident, este important să știi că nuanța pe care o vei alege pentru cuvertură, va influența enorm atmosfera din cameră, putând chiar să te relaxeze sau să te agite. Culorile deschise (alb, gri deschis, bej, roz pal, precum și alte nuanțe pastelate) sunt preferate de majoritatea deoarece acestea creează o atmosferă luminoasă, limpede și calmă. Asta nu înseamnă că nu poți alege culori vibrante (albastru regal, vișiniu catifelat), câtă vreme le plasezi strategic, de exemplu cuvertura de pat Bordeaux, de la Somnart, din microfibra soft-touch, pentru un plus de design. Cuverturile matlasate cu imprimeuri sunt pete de culoare care completează amprenta personalității tale și se pot potrivi în decoruri moderne, romantice sau vintage. Pentru dormitoare clasice alege o cuvertura matlasata din mătase sau catifea, iar pentru camera copilului alege modele cu desene animate. Deosebite sunt modelele 3D, precum cuvertura Art Deco3D, de la Somnart, care va face mai atractiv designul dormitorului tău.
  • Există cuvertura matlasata simplă sau ca set de pat format din mai multe piese. Ideal ar fi să achiziționezi un set pentru că îți oferă posibilitatea să protejezi mai multe piese, cum ar fi pernuțele decorative, pernele de pat…
  • O cuvertura matlasata este ușor de spălat în mașină și este mai ușor de întreținut. 

 

Cuvertura matlasata este o opțiune economică de decorare, pentru că în ciuda prețului accesibil, obții un efect maxim pentru aspectul dormitorului tău. La Somnart îți poți alege cuverturi matlasate moderne, elegante, care vor înfrumuseța decorul oricărui dormitor. 

Acest articol a fost publicat în Blog. Salvează link-ul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *