Sfaturi pentru curățenia de toamnă

În fiecare toamnă, chiar înainte ca zilele să se scurteze și să se strice vremea, cam imediat după ce încep să cadă primele frunze, mulți dintre noi începem curățenia de toamnă. Aceasta nu înseamnă numai o curățenie în sensul strict al cuvântului, ci este momentul când ne adaptăm pe noi și casa noului sezon, înseamnă revenirea la confortul căminului. Fiecare se mobilizează cum poate, se curăță covoarele, se spală geamurile și eventual se schimbă perdelele și/sau draperiile, se curăță salteaua, se șterge praful în locurile unde nu se ajunge de obicei, se schimbă lenjeria, pilotele, pernele… și câteodată curățenia de toamnă în dormitor se termină prin cumpărarea de așternuturi noi. În zilele acestea este simplu să rezolvi cumpărăturile online și la finalul curățeniei, să faci surprize familiei cu lenjerii de pat, pilote sau perne noi.

De ce e importantă curățenia de toamnă

Probabil pentru majoritatea dintre noi curățenia de primăvara e mai importantă decât curățenia de toamnă, fiind ocupați cu alte probleme. Toamna ne mobilizăm să ne întoarcem la lucru după un concediu binemeritat, toamna începe școala și îi pregătim pe copii, toamna ne pregătim pentru conservele de iarnă… E adevărat, dar, curățenia de toamnă e importantă deoarece acest anotimp presupune mai mult timp petrecut acasă și de aceea trebuie să păstrezi locuința în condiții optime de curățenie, creând astfel un ambient curat și proaspăt. Mai mult, scăderea inevitabilă a temperaturii va favoriza apariția mucegaiului și a altor germeni ce se pot adăposti în perimetrul locuinței tale. De asemenea, trebuie luat în calcul faptul că iarna se apropie cu pași repezi și de aceea curățenia de toamnă e un bun prilej să îți pregătești casa pentru sosirea anotimpului rece. Rezultatul curățeniei va însemna reîmprospătarea aerului, iar acest lucru va ajuta la reglarea temperaturii pentru noul sezon.

Sfaturi pentru curățenia de toamnă

  • Elimină toate obiectele inutile strânse în așteptarea vacanței și pentru aceasta. Aruncă tot ce numai e bun și încearcă să ții organizat. Toate obiectele inutile, precum hainele de vară, trebuiesc puse la păstrat în cutii, iar dintre elementele ce au adus vara în casă, descotorosește-te de cele nefolositoare, fără regrete. 
  • Șterge praful adunat pe timpul verii, aspiră pereții și prin colțuri. Ai stat toată ziua cu geamul deschis și praful s-a strâns în spatele obiectelor de mobilier, deasupra șifonierului și a bibliotecii, pe toate tapițeriile textile și în spatele obiectelor electrocasnice. Nu uita de lămpi și lustre. În afara aspiratorului folosește cârpe din bumbac, pămătuf cu peri moi și soluții pentru lustruitul lemnului sau a suprafețelor hibride. Dacă ai huse la canapele și fotolii trebuiesc cu siguranță spălate sau curățate. 
  • Curăță covoarele și mocheta deoarece au adunat în fibrele lor praf, acarieni sau resturi alimentare, mediu propice dezvoltării microbilor și bacteriilor. Aspiră covorul pe ambele părți și împrospătează culorile folosind o soluție de oțet și apă. Pentru o curățenie și mai riguroasă apelează la o curățenie profesională a covoarelor. 
  • Spală geamurile pentru că sunt prăfuite și nu mai strălucesc. Curăță totodată ramele și tocurile, și foarte important aspiră și curăță plasele de țânțari, care sigur s-au îmbâcsit de praf. Astfel te vei putea bucura de peisajul colorat și liniștit al toamnei.
  • Spală perdelele și draperiile pentru că au strâns praf toată vara, stând lângă ferestrele deschise. Pentru draperii poate o curățătorie profesională ar face o treabă de calitate.
  • Curăță aparatura electronică de praf, folosind aspiratorul pentru zona radiatoarelor și o cârpă moale cu soluție de curățat suprafețele hibride pentru restul aparatului. Este important ca aparatura să fie închisă, adică scoasă de sub tensiune.
  • Curăță aparatura electrocasnică foarte bine și cu mare atenție. Frigiderul, aragazul, mașina de spălat vase, mașina de spălat rufe sau cuptorul cu microunde sunt de obicei pline de o murdărie grasă din cauza mâncărurilor preparate. Hota trebuie curățată cu mare atenție. 
  • Cămara trebuie și ea reordonată după ce au fost depozitate alimente și conserve. După curățarea rafturilor și punerea în ordine a alimentelor existente, se poate face loc pentru eventualele noi conserve de toamnă pentru sezonul rece.
  • Schimbă ordinea hainelor din debara, dresing sau șifonier, punând la îndemână hainele și încălțămintea pentru sezonul următor, cele de vară ocupând locuri mai în spate. Canadienele și pelerinele de ploaie vor sta mai în față iar fularele și mănușile vor fi scoase „de la naftalină”. Refaceți ordinea și în cuierul din hol și verificați dacă umbrelele sunt în bună stare.
  • Dacă lovești salteaua cu palma, vei vedea cum o cantitate mare de praf se va ridica în aer. Din acest motiv este recomandat să aspiri salteaua timp de 2 – 3 minute, ocazie cu care vei absorbi și elimina, măcar parțial, impuritățile acumulate în aceasta. Chiar dacă nu este foarte comod este recomandat să o aspiri pe ambele părți. Scoate păturile groase și pilotele, chiar și pernele, aerișește-le sau trimite-le la curățătorie dacă este necesar. 

Surprinde-ți familia cu lenjerii de pat noi

Dacă îți place să-ți surprinzi familia cu achiziții noi și să închei curățenia de toamnă dând o notă fresh dormitorului, Somnart te ajută cu o ofertă bogată. Dacă la începutul unui nou sezon îți reînoiești garderoba, de ce nu ai face acest lucru și pentru dormitorul tău?

Cât de plăcut este ca în diminețile de toamnă târzie cu cerul acoperit de nori, să te trezești în răsfățul unei perne pufoase și în confortul unei pilote perfecte.

Ce poate fi mai frumos decât să adormi și să te trezeşti într-un pat comod, să simţi atingerea fină a bumbacului satinat, iar privirea să-ţi fie încântată de culorile preferate care te duc cu gândul la o zi perfectă de toamnă și la culorile ei bogate. 

Oferta de la Somnart vine sub forma unui cearceaf de pat Domine, a unui cearceaf de pilotă Domine sau a unui set lenjerie Bumbac Damasc de pat albă, extrem de plăcute la atingere. Compoziția materialului este 100% bumbac damasc, densitate 140 g/m2, lavabil la 90 °C, cu contracții minime la spălări repetate și hipoalergenic. Beneficiile lenjeriei de pat Domine:

  • Sunt foarte comode și ușor de întreținut.
  • Spălarea lor conform instrucțiunilor de utilizare, le garantează o durată de viață foarte lungă.
  • Sunt ideale pentru hoteluri sau pensiuni dar și pentru dormitorul propriu de acasă.
  • Utilizare îndelungată, nu își pierde proprietățile și nu își modifică forma sau culoarea în timp.
  • Este lavabil la 90 de grade astfel că se reduce riscul apariției alergiilor prin îndepărtarea acarienilor și bacteriilor.

Rasfățul nu trebuie să se termine odată cu încheierea zilei. Bumbacul în culori vii aduce la viață camera și o face pe măsura personalității tale. Iar pentru un plus de originalitate, există modele cu linii, design floral, forme abstracte sau geometrice. Rezultatul final este unul luxos și vesel. Lenjeria de pat din bumbac model M13 este o lenjerie din material premium, foarte rezistentă și va putea face parte integrantă din dormitorul tău pentru o perioadă lungă de timp, fără să își piardă din strălucire și din luminozitate. Bumbacul este o țesătura ce lasă pielea să respire, absoarbe umezeala corpului și conferă o senzație de prospețime. Este extrem de rezistent la spălare, călcat, rămâne moale și plăcut la atingere, în plus este hipoalergenic.

  • Set de lenjerie de pat realizat din bumbac de calitate (țesatură tip ranforce), lavabil la 60 de grade.
  • Design modern pentru un plus de culoare în dormitorul tău.
  • Lenjeria de pat din bumbac ranforce este special concepută pentru o utilizare îndelungată. Culorile își păstrează intensitatea dupa spălare.
  • Închidere cu nasturi (la plicul pentru pilotă) și prin suprapunere (la fețele de pernă/perne, sistem cu flap).

Senzația de confort, calitate, sănătate, oferită de aceste lenjerii de pat de la Somnart va mulțumi până și pe cel mai pretențios, iar curățenia de toamnă se va încheia într-o atmosferă de bună dispoziție.

Acest articol a fost publicat în Blog. Salvează link-ul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *