Primăvara este unul din cele mai frumoase anotimpuri, dar vine cu una dintre cele mai neplăcute situații de care suferă multe persoane: astenia de primăvară. E soare afară, vântul adie, ploile sunt mai calde, pomii explodează de culori, speranța reînvie și nu ai cum să nu te lași cucerit de o stare de bine. Dar, echilibrul nostru fragil poate fi perturbat de schimbarea de sezon și putem deveni astenici.
Astenia de primăvară este o formă de astenie care apare la trecerea dintre iarnă și primăvară, dintre primăvară și vară, atunci când crește brusc luminozitatea în timpul zilei, iar câteodată simptome ale acesteia apar și în perioada imediat următoare eclipselor solare.
Astenia de primăvară: simptome
Practic, persoana afectată de astenie va acuza oboseală acută fizică și psihică fără să fi depus un efort semnificativ, un somn agitat cu multe întreruperi și o sensibilitate accentuată la anumiți stimuli.
Mai mult, astenia poate afecta întregul corp sau doar anumite părți ale acestuia, iar îndeplinirea unor activități zilnice va fi îngreunată creându-se senzația de slăbire a întregului organism.
Se pare că cei mai expuși la astenia de primăvară cu tulburări de dispoziție și manifestări fizice specifice sunt în special persoanele de sex feminin a căror activitate profesională se desfășoara cu precădere în spații închise (muncă de birou), vârstnicii și populațiile din zonele geografice extreme aflate la cei doi Poli.
Simptomele asteniei de primăvară, fizice sau de ordin mental, sunt diferite de la persoană la persoană, și pot fi asociate și cu alte afecțiuni:
- Simptome fizice: semne de falsă răceală, febră, epuizare fizică, discomfort fizic, amețeli, palpitații, spasme și crampe musculare, dureri de cap, căderea părului.
- Simptome psihice: epuizare psihică, depresie sau tristețe fără motiv, irascibilitate, stări de confuzie, apatie, imposibilitate finalizării anumitor acțiuni.
Cauzele asteniei de primăvară
Cauzele asteniei de primăvară sunt în principal legate de eforturile de adaptare ale organismului la noile condiții meteorologice. Schimbările climatice frecvente specifice primăverii afectează capacitatea sistemului imunitar de a oferi protecție în fața factorilor de agresiune externi.
Starea de slăbiciune pe care o simte o persoană afectată, însoțită sau nu de lipsă de energie și momente de depresie, poate fi de scurtă durată, cu simptome cronice sau intermitente, dar poate antrena insuficiențe funcționale multiple.
- Instabilitatea hormonală provocată de lumina excesivă – Tabloul clinic pentru astenia de primăvară este dominat de manifestările fizice și psihice cauzate de sinteza de melatonină și serotonină, ca răspuns al sistemului nervos față de lumină. Melatonina este hormonul responsabil pentru starea de somnolență, iar serotonina, printre altele, participă la reglarea răspunsurilor comportamentale dependente de stare, stimularea memoriei și a funcțiilor cognitive, influențând în mare parte manifestările întâlnite în cazul asteniei de primăvară. Odată cu venirea primăverii, omul este expus din ce în ce mai mult timp la lumina zilei, având loc un dezechilibru hormonal.
- Nivelul scăzut de endorfine – Endorfinele sunt hormonii fericirii, care provoacă sentimente de calm și de bunăstare și reduc stresul și durerea. Atunci când nivelul lor este unul scăzut, apar stări de anxietate și depresie. Producția de endorfine se diminuează pe timpul iernii din cauza luminozității scăzute, a temperaturilor negative, dar și din cauză că multe persoane își reduc activitatea fizică în timpul iernii, iar efectele se resimt primăvara.
- Alergiile – Alergiile sunt favorizate în timpul primăverii de eliberarea unor cantități semnificative de polen, iar expunerea la polen, mucegai, acarieni de praf are ca rezultat dezvoltarea anumitor alergii. Cercetările au demonstrat că astenia de primăvară este mai frecventă printre persoanele cu predispoziție la alergii sezoniere, tensiune arterială mare, colesterol mare.
- Expunerea îndelungată la stres – Stresul intensifică orice problemă medicală, iar persoanele al căror organism face un efort suplimentar de adaptare la unele condiții meteorologice, medicale sau personale, sunt mai susceptibile la a resimți astenia și în particular astenia de primăvară. Printre situațiile personale care favorizează instalarea asteniei sunt: activitatea fizică intensă prelungită, munca excesivă, schimbarea locului de muncă, instabilitatea financiară, schimbări survenite în stilul de viață…
- Schimbările climatice frecvente – Condițiile meteo primăvara sunt instabile din punct de vedere al condițiilor meteo, zilele călduroase alternează cu zile ploioase și friguroase. Acest lucru obligă organismul la o adaptare continuă în fața capricioasei primăveri, crescând predispoziția la astenia de primăvară.
Metode de prevenire ale asteniei de primăvară
Oricine poate cădea victimă asteniei, dar tot la fel, oricine o poate combate dacă are grijă de sănătatea lui. Astenia de primăvară este de multe ori un semnal de alarmă că trebuie făcute schimbări în viața ta. Pentru a te bucura de fiecare zi de primăvară și nu numai, există câteva remedii simple, de mare ajutor.
- Regim alimentar sănătos – O dietă corectă trebuie să-ți asigure toate clasele de nutrienți esențiali: vitamine, minerale, acizi grași și să îi ofere organismului cât mai multă energie. Dintre alimentele care nu ar trebui să-ți lipsească din meniul zilnic ar fi: fructele și legumele crude, cerealele integrale, alunele, ciocolata neagră.
- Activități relaxante – Este vorba de activități care să alunge stresul și melancolia: o plimbare în parc, vizionarea unui film interesant, recitirea cărții preferate, întâlniri dese cu persoanele dragi.
- Activitate fizică – Poți lua în considerare mai ales activități fizice ușoare cum ar fi jogging-ul sau plimbările lungi. Petrecerea timpului în aer liber este calea de urmat pentru energizarea organismului. Pe de altă parte trebuie evitat efortul excesiv, care ar putea duce la epuizare.
- Hidratarea – Oferă corpului tău cantitatea de apă necesară, în funcție de greutate și de stilul de viață. Hidratarea este esențială pentru a ameliora multe dintre simptomele asteniei și a-ți recăpăta vitalitatea.
- Respectarea igienei somnului – Lipsa somnului provoacă dezechilibru în organism și ne afectează în timp sănătatea creând probleme de memorie, cardiace, diabet și chiar cancer. Ne scade puterea de concentrare și ne face irascibili și ineficienți. Pentru o stare de bine sunt necesare minimum 7 ore de somn în fiecare noapte.
Pentru un somn liniștit trebuie îndeplinite mai multe condiții, iar printre cele mai importante sunt cele legate de o saltea de calitate corespunzătoare nevoilor tale, o pilotă confortabilă care să-ți regleze temperatura corpului, perne potrivite stilului tău de dormit și așternuturi care îndeamnă la relaxare.
Prețul inițial a fost: 302.50 lei.226.96 leiPrețul curent este: 226.96 lei.Adaugă în coș
Pilota Naturo Pene 200x220, materiale 100% naturale, tesatura bumbac, mentine temperatura corpului
Prețul inițial a fost: 71.21 lei.61.23 leiPrețul curent este: 61.23 lei.Adaugă în coș
Perna Somnomed Antimicrobiana lavabila la 95°C - 70 x 70 cm, ambalata la geanta cu manere
Anul acesta combate simptomele asteniei de primăvară cu o pernă nouă la care visai de mult și niște așternuturi cu imprimeuri și materiale deosebite, din gama de produse de la Somnart, care are grijă de somnul tău și vrea să ai o primăvară frumoasă.