Dezvoltare corectă prin odihnă

Alimentația sănătoasă și programul de somn bine organizat, mai ales pentru primele luni de viață sunt foarte importante pentru dezvoltarea lui armonioasă, mai ales pentru că există o relație strânsă între somnul bebelușului, dezvoltarea cognitivă și creșterea fizică. Creșterea accelerată induce o nevoie crescută de somn, iar bebelușii, care au un ritm de creștere foarte mare în primele luni de viață, dorm în majoritatea timpului, adică uneori și 18 ore pe zi și se trezesc doar ca să mănânce.

Printre elementele obligatorii care favorizează un somn sănătos este alegerea pătuțului, în care nou-născutul își va petrece cea mai mare parte din timp. Pătuțul copilului trebuie să fie o oază de siguranță, un loc în care micuțul să adoarmă, să se joace și să se odihnească până la sfârșitul zilei. Alegerea unor saltele bebeluși adecvate este importantă, pentru că de calitatea lor depinde odihna și confortul celui mic și, implicit, liniștea părinților. 

 

Reguli de bază pentru spațiul de dormit al bebelușilor

Când vine vorba de pătuțul bebelușului tău este important să îi oferi siguranță și confort. Chiar dacă a primit o grămadă de jucării și multe alte lucruri aducătoare de noroc, este important să știi ce ai voie să pui în pătuțul bebelușului. 

  • Pătuțul bebelușului trebuie să fie cât mai gol, nu are nevoie decât de o saltea și un cearșaf, nici pătura sau plapuma nu este necesară și nici jucăriile de pluș.
  • Bebelușul nu are nevoie de pernă până când nu își susține singur capul. Atunci când deja s-a făcut mai mărișor alege o pernă special concepută pentru bebeluși, cu o formă antisufocare.
  • În locul păturii folosește un sac de dormit special pentru bebeluși, eventual un baby nest cu suport de siguranță pentru bebeluși, gândit ca cel mic să nu se lovească de marginile patului.
  • Verifică spațiul din apropierea pătuțului, nu știi niciodată cât de sus poate micuțul tău să ajungă pentru a apuca lucruri. Verifică mereu tot ce se află în jurul pătuțului, obiecte pe care le poate prinde sau pe care le poate folosi pentru a urca din pătuț, perdea, cabluri, piese de mobilier…
  • Reglează somiera pătuțului pe măsură ce bebelușul crește, mai ales după ce bebelușul știe să se ridice în picioare, asigură-te că somiera este la setarea cea mai de jos. De la 5-6 luni poți începe să faci modificarea înălțimii la care este situată salteaua;

 

Beneficiile saltelelor pentru bebeluși

Salteaua este la fel de importantă ca și pătuțul bebelușului, de aceea ambele articole trebuie să fie achiziționate împreună pentru a se potrivi cât mai bine.

Alegerea unor saltele bebeluși bune vor susține micul corp al bebelușului, în mod corespunzător, pe măsură ce crește și îi vor oferi siguranță celui mic.

  • Saltelele bebeluși se adaptează la forma și greutatea corpului, urmărind cea mai importantă fază de creștere a celui mic.
  • Pe lângă faptul că va ajuta la menținerea unei posturi corecte a corpului, aceasta va aduce și un plus de confort, reducând nevoia de mișcare a copilului în somn.
  • Aceste saltele bebeluși ajută la susținerea coloanei vertebrale, care se află în plin proces de dezvoltare. Susținerea corectă a corpului depinde de fermitatea saltelei, iar acesta este un detaliu care trebuie ales și în funcție de grupa de vârsta a copilului.
  • O saltea corespunzătoare ajută la autoreglarea temperaturii corpului. Acest lucru este valabil inclusiv pentru saltelele cu două fețe, care se pot folosi atât iarna, cât și vara. 
  • Salteaua permite circulația aerului, împiedicând astfel dezvoltarea acarienilor și bacteriilor. În acest fel, mirosurile sunt eliminate.

 

Criterii de alegere pentru saltele bebeluși

 

Dimensiunea potrivită

Este unul din criteriile cele mai importante la achiziționarea de saltele bebeluși pentru pătuțul bebelușului. O saltea bebeluși trebuie să se potrivească perfect în pătuț, astfel încât să nu rămână spațiu între marginea saltelei și cadrul patului, acceptându-se maxim un spațiu de două degete. Dacă este prea mică, salteaua prezintă risc de sufocare pentru bebeluș, de aceea înainte de achiziție, asigură-te că ai dimensiunile exacte ale pătuțului. Dimensiunea standard a unui pătuț pentru bebeluși este 120 x 60 cm.

 

Tipul materialului

De cele mai multe ori, saltelele sunt disponibile în trei variante de bază, realizate din spumă, cu arcuri, din materiale organice, sau o combinație a acestora.

  • Saltelele cu arcuri din oțel pot fi o alegere bună. Dacă vrei o saltea cu arcuri pentru pătuțul copilului trebuie să verifici cu atenție fermitatea arcurilor și să te informezi asupra numărului de arcuri pe care le conține (minimum 150 de arcuri). De obicei, o saltea bebeluși din arcuri este alcătuită dintr-un strat de arcuri și un strat de spumă, îmbrăcate cu o husă din bumbac sau PVC. Calitatea pentru saltele bebeluși este dată de rezistența și grosimea arcurilor, de restul materialelor folosite la umplerea ei și de husa care îmbracă salteaua. Saltelele cu arcuri sunt mai rezistente în timp și nu își pierd forma ușor. Dar sunt destul de grele și pot fi mai scumpe decât cele din spumă.
  • Saltelele organice sunt confecționate din fibre de cocos, latex, bumbac și/sau lână. Sunt foarte recomandate de medici pentru că sunt hipoalergenice. Saltelele organice asigură circulația aerului printre fibre și sunt ferme. Sunt considerate a fi rezistente în timp dar sunt și cele mai scumpe saltele bebeluși.
  • Saltele din spumă de memorie pot avea mai multe straturi pentru a se obține confortul și susținerea adecvată. Stratul de bază este din spumă de poliuretan și are rolul de a asigura baza solidă pentru un suport corect al corpului; stratul superior este din spumă de memorie (Memory Foam) pentru a se adapta formei corpului și a-i oferi confort pe toată durata somnului. Aceste saltele bebeluși din spumă de memorie au un preț accesibil, asigură în același timp confort și suport corect al corpului celui mic, sunt ecologice, prezintă durabilitate fără modificarea proprietăților, sunt ușoare, au o structură aerisită care permite evaporarea umezelii și reglarea termică, pot prezenta o husă impermeabilă detașabilă, deci sunt ușor de întreținut.

Densitatea și fermitatea

Standardele de calitate europene sunt stricte la acest capitol, fermitatea pentru o saltea bebeluși reprezentând un element esențial de siguranță, mai ales pentru copiii cu vârsta mai mică de un an.

Densitatea se măsoară în kilograme/m³ și cu cât este mai densă salteaua, cu atât este mai bună, acest criteriu aplicându-se la cele Memory Foam și la cele cu spumă de poliuretan. Pe scurt, densitatea mai mică înseamnă mai mult aer, densitatea mai mare înseamnă mai mult material (spumă) și deci și o fermitate mai ridicată. Alege întotdeauna ca micuții tăi să doarmă pe saltele bebeluși ferme, într-un pătuț realizat conform normelor de siguranță. Este important să ții cont că bebelușul nu are nevoie de o saltea bebeluși moale, ci de una fermă care să îi susțină adecvat corpul, alege deci o saltea cu densitate mare. Bebelușul are nevoie de o astfel de suprafață pentru a-i susține corpul aflat în creștere; în plus, o saltea moale crește riscul de sufocare sau al apariției SIDS (sindromul morții subite la sugari). 

Husă detașabilă 

Este mult mai ușor să păstrezi o saltea bebeluși curată când are disponibilă o husă detașabilă care poate fi spălată în mașina de rufe, astfel, chiar dacă se întâmplă accidente, o husă cu strat impermeabil este salvatoare. Alege o husă detașabilă din bumbac, mătase sau bambus, care va împiedica apariția și dezvoltarea alergenilor. Husele detașabile din bumbac pot fi spălate ușor și la temperaturi ridicate și astfel nu-ți vei mai face griji în legatură cu acarienii, care pot provoacă alergii.

Certificarea 

Din dorința unor vânzări cât mai ridicate, producătorii pot promite saltele bebeluși organice, însă modalitatea cea mai simplă de verificare este prezența certificării Oeko-Tex STANDARD 100 (valabilă la nivel mondial, pe care și saltelele Somnart o dețin). Această etichetă îți arată că produsul a fost testat pentru substanțe nocive, prin urmare salteaua este inofensivă, la fabricarea ei nu au fost folosite substanțe precum metale grele, vopseluri… 

O recomandare o reprezintă saltelele de bebeluși din spumă de memorie (Memory Foam), care au un foarte bun raport preț-calitate. Acestea asigură atât confort, cât și suport corect al corpului celui mic. La Somnart găsești saltele bebeluși din spumă de memorie de calitate superioară, cu husă impermeabilă. Dimensiunile disponibile sunt: 60 x 120 cm sau 70 x 140 cm.

Prețul inițial a fost: 94.39 lei.Prețul curent este: 40.15 lei.Adaugă în coș

Perna Latex Natural Puiutul Mamei Somnart Baby Latex, joasa, 40x30x4, crem

Acest articol a fost publicat în Blog. Salvează link-ul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *