Ce este un pat continental – o soluție completă pentru confortul tău

Când ai un stil de viață activ, fiecare oră de somn trebuie exploatată la maximum, pentru a-i oferi organismului posibilitatea de a se reface. Mai mult decât un simplu pat tapițat, un pat continental se bazează pe un sistem inteligent de dormit care oferă o gamă largă de paturi elegante și stilate, cu un design atrăgător care îți vor face viața mai ușoară și noaptea mai odihnitoare. Te vei putea bucura de fiecare dimineață, fără dureri de spate, și cu întreg corpul relaxat.

 

Patul este elementul indispensabil și cu cel mai mare impact vizual din dormitor. În ceea ce privește camera adulților, ideal ar fi să se opteze pentru un pat confortabil de dimensiuni cât mai mari, pentru a avea parte de toată odihna care li se cuvine. La alegerea patului din dormitorul matrimonial trebuie să ținem cont de nivelul de confort asigurat de piesa de mobilă, dar și de aspectul estetic pe care acesta îl dă încăperii. 

 

Patul continental a devenit foarte popular după ce a fost folosit pentru mobilarea cabinelor de lux de pe Titanic. Un pat continental nu are doar avantajul unui design aparte, un design minimalist, și foarte luxos, ci oferă confortul pe care cu greu îl obții folosind un cadru de pat și o saltea. 

 

Ce este un pat continental?

 

Un pat continental este un pat complet, format dintr-un cadru de lemn, o saltea și o saltea superioară, care îmbină avantajele unei saltele cu arcuri și cele ale unei saltele din spumă. Datorită acestei construcții, un pat continental poate fi considerat un produs de lux, care oferă confort sporit în timpul somnului.

 

Deși este considerat un pat tradițional în Țările Scandinave, un patul continental sau patul de tip box spring a fost inventat și patentat în Statele Unite. Peste ocean, ele mai poartă și denumirea de „pat de hotel”, denumire devenită populară după ce marile hoteluri de lux au început să își mobileze camerele cu astfel de paturi, pentru a oferi un confort sporit oaspeților. Un pat continental este considerate mai mult decât un simplu loc de dormit.

pat continental

Avantajele unui pat continental

 

Un pat continental sau un box spring este un întreg sistem proiectat pentru o odihnă perfectă. În comparație cu paturile clasice au caracteristici speciale:

 

  • Este un produs complet, cu cadru, somieră, picioare, saltea și saltea superioară încorporată, deci nu mai necesită achiziționarea ulterioară de părți extra pentru a completa patul.
  • Este extrem de confortabil și rezistent, datorită modului inovativ de construcție cu două saltele suprapuse peste o structură de lemn masiv.
  • Designul simplu și minimalist îl face ușor de asortat cu orice tip de dormitor și este preferat de cei care apreciază designul modern, contemporan și mai ales confortul.
  • Este mai înalt decât un cadru de pat obișnuit completat de saltea, deci practic dormi mai sus decât într-un pat obișnuit, ceea ce înseamnă că este mai comod de urcat și coborât din pat.
  • De obicei are cutie de depozitare spațioasă, deci este un câștig ca și spațiu de depozitare.
  • Fermitatea ridicată definește ergonomia saltelei și este dată de combinația de arcuri și umplutura din spumă. Vei avea un suport corect al spatelui în timpul somnului, iar acest lucru este extrem de important pentru cei care au sau vor sa prevină durerile de spate.
  • Datorită fermității ridicate, paturile continentale vor fi preferatele persoanelor cu greutate mai mare, plus că sistemul de arcuri din saltea absoarbe greutatea corpului, ajutând astfel la prelungirea vieții saltelei.
  • Tapițeria patului este rezistentă și foarte confortabilă.
  • Dacă vrei să personalizezi patul, poți folosi un model de tăblie conform stilului și imaginației tale.

 

Caracteristicile patului continental

 

Dacă strămoșul patului continental, recamierul, însemna un cadru de lemn pe care stătea o saltea formată din arcuri metalice, prinse cu sfoară și acoperite cu o tapițerie groasă, evoluția tehnicii a făcut din acest pat continental o vedetă, un produs de lux, care oferă confort sporit în timpul somnului.

pat continental

Principiul a rămas același, patul continental fiind format dintr-un cadru de lemn, o saltea și o saltea superioară, îmbinând avantajele unei saltele cu arcuri cu cele ale unei saltele din spumă. 

 

Practic se disting 3 elemente principale, fixate între ele pentru a păstra stabilitatea lor și a rămâne aliniate în orice condiții:

 

  • Baza, cadrul patului

Acesta reprezintă o îmbinare din diverse tipuri de lemn masiv uscat cu grijă în camere speciale, în mediu controlat, rezultatul fiind un pat trainic care nu va scârțâi în timp. Practic, în interiorul cadrului de pat se află un strat de arcuri tari împachetate individual în material textil, pocket spring, interconectate între ele. Pe scurt, aceasta înlocuiește somiera patului convențional. Pentru o absorbire completă a greutății corpului, în box se folosește un număr cât mai mare de arcuri pe metru pătrat.

  • Salteaua ortopedică

Se alege din zeci de modele, în funcție de preferință, greutate și stilul de dormit al clientului. Structura de spumă poliuretanică nu se deformează datorită densității mari a acesteia. Aici se regăsește cel de-al doilea strat de arcuri, ceea ce duce la o foarte bună distribuire a presiunii exercitate de corp, de la arcul din stratul superior, până la cel din stratul inferior.

Duritatea și elasticitatea saltelei se selectează individual în funcție de nevoile fiecăruia în parte, numărul de arcuri folosit fiind crucial. Cu cât sunt mai multe arcuri folosite pentru o saltea, cu atât mai mare va fi elasticitatea ei. Arcurile pot fi de mai multe tipuri, având diferite grosimi și fiind totodată optime pentru diferite greutăți. Alternând arcuri mai groase cu arcuri mai subțiri, se creează un box spring numit 7 zone de confort, adică 7 zone diferite de presiune, care asigură un somn cât mai odihnitor.

Împachetarea individuală a arcurilor le permite acestora să acționeze independent, adică să lucreze individual sub acțiunea presiunii corpului, iar interconectarea lor face ca acestea să rămână în poziția inițială, astfel încât persoana de lângă să nu simtă nicio mișcare a partenerului. Salteaua menține poziția corectă a coloanei, chiar și atunci când există diferențe semnificative de greutate între parteneri, datorită posibilității de personalizare a arcurilor din saltea.

  • Topperul sau protecția de saltea

Oferă mai multă longevitate sistemului și un confort special. Salteaua trebuie să mențină poziția corectă a coloanei, pe când topperul este cel care oferă senzația pe care dorești să o simți atunci când te așezi pe pat. Este făcut din spumă și este învelit într-o husă detașabilă, care poate fi spălată și care poate avea diferite dimensiuni.

 

Acest articol a fost publicat în Blog. Salvează link-ul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *