Odihna este esențială pentru a putea răspunde în fiecare zi provocărilor la care suntem expuși, dar din cauza unor factori externi printre care și temperatura, putem suferi de insomnie sau tulburări de somn. Mai mult, indiferent de anotimp și de temperatura din cameră, există persoane care se plâng de faptul că transpiră noaptea, senzația fiind însoțită și de disconfort prin răcirea corpului și necesitatea de a schimba lenjeria sau chiar așternuturile.
Toată lumea transpiră, acesta fiind un proces absolut necesar pentru a scădea temperatura corpului și a preveni hipertermia. Transpirația este sistemul de răcire natural al organismului nostru, ce este activat, de obicei, atunci când este cald sau facem mișcare.
De ce transpiri noaptea?
Transpirația poate apărea atunci când organismul lucrează pentru a menține o temperatură normală a corpului. Majoritatea oamenilor transpiră noaptea, este un fenomen absolut normal, mai ales dacă încăperea în care dormi sau așternuturile sunt prea călduroase. Practic, prima oară când te întrebi de ce transpiri noaptea, principalul motiv este temperatura camerei în care dormi, deși nu trebuie să ignori nici cât de confortabil te simți în propriul dormitor. Transpirația nocturnă nu este provocată numai de căldură sau umiditate, păturile și pijamalele groase, ci și de disconfortul provocat de o saltea veche sau de un dormitor zgomotos.
De asemenea, putem transpira din cauza presiunii aerului și a umidității. De fapt, această problemă împiedică evaporarea transpirației și astfel face pielea să înceapă să transpire.
Deși sunt inconfortabile, aceste episoade nu sunt calificate drept transpirații nocturne și nu sunt semnul vreunei probleme de sănătate.
De aici și al treilea motiv la întrebarea de ce transpiri noaptea și care poate fi din cauza hiperhidrozei, care este o patologie și influențează negativ calitatea vieții. Transpirațiile nocturne sunt cele care se produc când transpiri atât de mult încât lenjeria cu care dormi sau lenjeria de pe pat sunt ude, deși încăperea în care ai dormit a fost răcoroasă. Dacă transpiri în continuare, chiar și atunci când ai schimbat lenjeria de pat și ai înlocuit-o cu una fabricată din materiale naturale respirabile, atunci o soluție ar fi să consulți un medic specialist.
În afara acestor cauze principale, când această transpirația apare pe fondul unei gripe sau viroze puternice, este chiar un semn de însănătoșire. Însă sunt și multe situații în care simptomul deranjant persistă, tulburând somnul, pe fondul unor procese fiziologice sau patologice, în aceste cazuri trebuind să apelăm tot la un medic specialist.
Ce ar trebui să faci dacă transpiri excesiv noaptea
Pentru a nu prelungi inutil perioada de veghe, a beneficia de cât mai mult somn și a scăpa de problema de ce transpiri noaptea, ar trebui să respecți o rutină înainte de culcare. Aerisește bine camera înainte de culcare pentru a menține o temperatură de maxim 22 grade, dormi cu părul strâns (dacă este mai lung) și cu pijamale subțiri. Pregătește de cu seara lângă pat o bluză de pijama sau un tricou curat pentru schimb, un prosop cu care să-ți ștergi transpirația, o pernă și / sau o pătură de rezervă, în cazul în care ar trebui înlocuite. De asemenea, asigură-te că pe noptiera există o sticluță cu apă, pentru a înlocui lichidele eliminate. Ține în cameră un umidificator.
- Temperatura camerei și ventilația – Sunt elemente esențiale care ajută la scăderea transpirației pe parcursul nopții. O cameră ventilată, cu o temperatură puțin mai mică decât restul casei, ajută la menținerea procesului de termoreglare al corpului. Valorile temperaturii îți pot asigura un somn mai odihnitor, previn insomniile și chiar îmbunătățesc metabolismul. Cea mai bună, economică și eficientă modalitate este să conectezi la sistemul de încălzire un termostat de ambianță.
- Dieta potrivită – Ca în multe alte afecţiuni, și la întrebarea de ce transpiri noaptea regimul alimentar joacă un rol foarte important. Dacă transpiri mai mult decât în mod normal, e bine să ştii că trebuie să eviţi carbohidraţii complecși, optând în schimb pentru cerealele cu conţinut ridicat de fibre, laptele consumat trebuie să aibă cât mai puţine grăsimi iar cantitatea de sare și de condimente trebuie limitată drastic. Consumul de alcool înainte de somn aproape sigur înseamnă transpirație excesivă. În acest caz, înainte de culcare, este recomandat să faci o plimbare.
- Tehnici de eliminare a stresului – Stresul este o afecțiune care stimulează procesul de transpirație, nivelurile de cortizol și adrenalină cresc în timp ce glandele sudoripare sunt foarte stimulate. Un duș, practicarea yoga sau un gând pozitiv pot ajuta la scăderea nivelului nervozității și, în consecință, a transpirației. În dormitor, scopul fiind acela de defini o atmosferă relaxantă, încearcă un parfum de cameră cu miros subtil, calmant, confortabil și vei scăpa de laitmotivul de ce transpiri noaptea. Cele mai recomandate arome sunt cele de lavandă, mușețel, rozmarin, eucalipt, mosc alb, bumbac și in. Dacă preferi note mai calde, vanilia, chihlimbarul și ylang ylangul sunt perfecte.
- Alegerea accesoriilor de pat – Un somn bun inseamna sănătate, iar pentru un somn bun, un pas important este să alegi saltele de pat, perne, huse pentru saltele și lenjerie (inclusiv pijamale) din materiale textile respirabile. Materialele textile respirabile pot fi cele considerate a face parte din categoria celor naturale, cum ar fi bumbacul sau tencelul fabricat din fibre naturale de eucalipt sau materiale cu tratamente speciale cum ar fi cel cu aloe vera sau argint.
La întrebarea de ce transpiri noaptea, răspunsul poate fi legat de salteaua potrivită. Dacă îți place să te odihnești pe o saltea cu arcuri, problema este rezolvată. Acestea creează un strat prin care circulă aerul, menținându-l tot timpul răcoros. În plus, trecerea fluidă a aerului ține la distanță diferiți agenți externi, cum ar fi acarienii. Saltelele hibrid de la Somnart.ro, care conțin mai multe straturi de spumă poliuretanică, spumă cu memorie și un sistem de arcuri, sprijină perfect coloana vertebrală, spatele, talia și gâtul și în același timp, se adaptează perfect la schimbările de temperatură ce survin în timpul somnului, reglând transpirația în timpul nopții, rezultatul fiind o odihnă reconfortantă. Saltelele Memory Silver Relax de la Somnart au toate avantajele pentru suport, relaxare și confort iar în plus cu ele întrebarea de ce transpiri noaptea, va dispărea definitiv datorită particulelor de argint inserate în husă care reduc riscul apariției microbilor și acarienilor, reduc transpirația, au proprietăți antiseptice și previn alergiile. În plus, argintul are efect antistatic, eliminând tensiunea acumulată de organism.
Pentru un somn odihnitor și neînsoțit de transpirații nocturne, alegerea pernei este importantă. Pernele cu memorie sunt sensibile la schimbările de temperatură, astfel încât atunci când dormi, aceste perne cu memorie vor deveni mai moi și se vor mula în jurul corpului, în funcție de punctele de presiune. Cele mai recente modele de perne cu memorie de la Somnart au fost concepute în așa fel încât să aibă capacitatea de a reduce temperatura excesivă acumulată la nivelul gâtului și capului, oferind un confort desăvârșit pe timpul nopții.
La fel de importantă este și alegerea lenjeriei de pat, care trebuie să respire, să aibă un efect răcoritor și să reducă transpirația. Cele mai bune lenjerii de pat permit aerului să circule pentru ca pielea să fie oxigenată în permanență. Dacă vrei să alegi cele mai bune lenjerii de pat, lenjerii pe care să le utilizezi cu succes atât în anotimpurile friguroase cât și în cele caniculare, orientează-te către lenjerii de pat bumbac de la Somnart care păstrează căldura în timpul iernii și lasă lenjeria să se aerisească în timpul verii.
Toate accesoriile de pat de la Somnart te vor ajuta să uiți de întrebarea de ce transpiri noaptea, asigurându-ți un mediu de somn perfect și o senzație continuă de prospețime pentru un un somn echilibrat noapte de noapte.